Video you are my sonia - kareena, kapoor, hrithik, roshan, hindi - Dailymotion Share Your Videos

Video you are my sonia - kareena, kapoor, hrithik, roshan, hindi - Dailymotion Share Your Videos

Vreau să..

E prea mult, vreau să plâng, să urlu

Să mă eliberez de tensiune, ca să respir

Să simt răcoarea şi dulceaţa ce mă umplu

Să mă reîncarnez într-o altă stare de delir.

Vreau să fiu liberă, să retrăiesc iubirea

Să regăsesc, să redescopăr totul, înc-o dată

Să tremur atunci când o să aflu fericirea

Şi să zâmbesc la noua poză-mi încadrată.

Vreau să tresar la orişice mişcare

Să ard de nerăbdare în toată clipa

Şi apoi să mă topesc sub undele de soare

Iar tu privindu-mă să strigi: E tare tipa!

Gradina raiului

Nu de mult trăia o fată care obişnuia să picteze

Păduri de trandafiri se strădui să-ntruchipeze

Într-un tablou de ei intitulat «Grădina raiului»

Şi-a reuşit în ultima secundă dinaintea decesului.

Familia a jelit-o la fel prieteni şi necunoscuţi

Părinţii încă o mai plâng acasă, ba la mormânt

În capodopera de artă stau mici şi nevăzuţi

Îngeri ce înconjură faţa aflată în locaş sfânt

Durerea lor e prea mare ca să privească trandafirii

Care deşi doar pictaţi înfloresc, c-aşa e rostul firii

Şi mica pădurice de pe pânza albă s-a animat

Aroma rozelor din rai casa a-mparfumat.

Mirosul se-nteţea, devenind mereu mai aspru

Coloritul pânzei din alb se făcu albastru

Sărmana mamă de frică vru ajutor să cheme

Dar glasul îi pieri şi căută de ce să se rezeme.

Tabloul era viu şi prin urmare trăia şi fata

Nu lângă ai ei, ci în „Grădina raiului” din ramă

Bunul i-a luat viaţa, biata copilă, nevinovată,

Pe o petală din buchet apar cuvinte de aramă

Prin munca ei firea transmitea mesaj de bine

Era extraordinar să locuiască în locurile divine

Nu recunoştea, dar dorul de părinţi o ardea

Căci pe acea petală o lacrimă de sânge se vedea.

Până să înţeleagă mama tot ce s-a întâmplat

A trandafirilor pădure la loc s-a preschimbat

Un luminat chip de înger veghea şi zi şi noapte

Fiica-şi îngrijea părinţii şi de dincolo de moarte.

S-a terminat şi facultatea...

Dar parcă ieri eram boboc,ce s-a întâmplat?

Când a trecut,de patru ani am terminat!?

Să fie o impresie,să fie ea chiar realitatea?

E fericire, e tristeţe,am terminat şi facultatea.

Academie dragă,da,te-am mai şi ocărât

Să înveţi pentru restanţă vara e foarte urât

Dar ce-am mai da să fim studenţi o zi măcar

Să plecăm de la cursuri sau de la seminar...

Au fost cei mai frumoşi ani din viaţa unui om

Şi cei ce sunt de acord nu-s stăpâniţi de somn

Cum este domnişoara,din dreapta,rândul trei

De parcă nu ne-a fost colegă tot aici ,la REI.

Mai dă Doamne timpul înapoi că tare bine a fost!

Unde mai întânim noi muncă doar în zi de post!?

Să fii student,cu mapa-n mână şi fără abonament

Nebun să fii să nu regreţi cât de puţin acest sentiment.

Sfărşit de liceu

Din colţul ochiului se scurge o lacrimă cristalină

S-a terminat liceul, ce lucru trist, dar cine e de vină?

Nimeni... sau poate timpul ce trece şi nu se uită înapoi

Îmi va fi dor de aceşti ani de aur, îmi va fi dor de voi.

O clasă cu renume, a XII- a R, va exista întotdeauna

Dar nu ca noi, căci noi, prin felul nostru de a fi, am reuşit

Să ne facem loc în multe inimi şi fără a răni vreuna

Ne-am păstrat piedestalul la care şi alţii au râvnit.

Mi-aduc aminte de-ntâia zi de şcoală, cât de mici eram!

S-ajung aşa de curând la despărţire nici nu-mi imaginam

Cine ar fi crezut că doisprezece ani sunt doisprezece luni.

Şi i-am petrecut alături, unii mai calmi, alţii mai nebuni.

Am împărtăşit împreună bucurii şi-am devenit prieteni

Cu greu vom mai găsi persoane cu care să ne asemeni

Există o rază de lumină ce ne dă curajul de-a spera

Ne vom reîntâlni înainte de a spune a XII – aR era.

E posibil oare ca timpul să distrugă ce noi înfăptuit-am

Acea conexiune strânsă, frăţească, preţuită gram cu gram?

Am pus suflet în tot ceea ce-am făcut şi rezultate pe măsură

Viaţă de licean, nu te termina, căci nimeni nu îndură!

Vă mulţumim profesori că ne-aţi călăuzit pe drumul bun

Nici n-am avut ocazia de a v-o spune până acum

Ne pare rău că n-am ştiut întotdeauna să vă preţuim

Nu-i niciodată prea târziu, o ştiţi şi voi şi noi o ştim

Ne vom aminti cu drag de voi, profesori unici, nestemaţi

Am fost răi câteodată, dar, vă rugăm, nu ne condamnaţi.

Aţi trecut prin această perioadă, ştiţi şi voi cum a fost.

Când la română n-ai citit, la mate rezultatu-i prost.

Doi la engleză am încasat cât pentru două generaţii

E drept îi meritam, iar la franceză spuneam doar aberaţii

Mai era şi fizica ce n-avea nimic în comun cu noi

Sau la chimie ne uitam ameţiţi la reacţiile cu CO2.

Istorie, geografie în orarul nostru erau doar pentru note

Căci la domeniul cunoştinţe cu siguranţă eram bote

N-am figurat decât cu absenţe sau c-o prezenţă simplă

Căci mintea era în plimbare cum deseori se-ntâmplă.

Mai erau materii pe care nici nu le băgam în seamă

Astronomie, religie, informatică şi altele pe aceeaşi listă

Sau biologie când dădeam extemporale stăpâniţi de teamă

Ce mai, ce-a fost a trecut, trecut-a şi gruparea simbolistă.

Doamnă dirigintă n-am uitat cum ne-aţi luat apărarea

Veţi plânge ascultându-ne şi mult mai mare ne va fi supărarea

Când sportul nu va mai avea aceeaşi voce îndrumătoare

Vă iubim nespus şi pentru noi rămâneţi cea mai tare.

La revedere şcoală, ce durere că plecăm şi ce plânset

Ne-ai fost o mamă şi vei rămâne în inimile întristate

Ne vei lipsi, nici nu ştii cât de mult, căci cu al tău zâmbet

Ne-ai ridicat moralul, ne-ai înscris în eternitate.

La revedere viitori studenţi şi vouă generaţii următoare

Ne oprim aici, nu continuăm, căci inima mai tare doare

Să ne vedem cu bine şi sper curând, iar nu după zece ani

Atunci nu vom mai fi aceeaşi, nu vom mai fi puştani.

Nu-i prea târziu

Pe întinsa mare albastră a răsărit steaua suferinţei

Păcatele ce-au ispitit lumea au mistuit seminţele credinţei

Vinovat e unul singur, omul, care încă nu s-a deşteptat

Ci retrăieşte o istorie care în alte timpuri s-a-ntâmplat.

În loc să evoluăm stagnăm, ba chiar dăm înapoi

Ajungem tot la antici ce se hrăneau vânând copoi

Ar fi trebuit să asistăm la o accensiune a speciei umane

Dar cei de sus ne trag în jos şi o să murim de foame.

Ipocriziile de pe mapamond au întunecat orice bună judecată

Cu toţii am vrea să trăim într-o lume putred de bogată

Dar atunci care ne-ar mai fi rostul, ce ne-ar mai fi sortit

Acum timpul se scurge bogatul îmbogăţeşte, săracul a sărăcit.

Ne vom trezi oare din coşmarul în care noi înşine ne-am aruncat

Fie de bunăvoie, fie luat cu asalt, silit şi-apoi abandonat

Copil, adult, bătrân fiind a căzut pradă acestei vieţi mizere

Singurul lucru pe care-l poate face acum e să sufere-n tăcere.

Niciodată nu e prea târziu, mai bine mai târziu decât niciodată

Să ne dăm seama că ne-am scârbit de propriile comploturi.

Atunci să ne căim şi să mărturisim tot ce-am făcut odată

Unii altora să cerem iertare şi să ne-ndreptăm spre alte începuturi.

Viaţa în versuri

Sunt fel şi fel de oameni ce nu se vor schimba

Acceptă-i aşa cum sunt şi te rog nu uita

Fiecare îşi are regulile lui pe care le urmează

Deşi se crede veşnic tânăr imaginaţia îl trădează.

Aparenţele înşală, spune o vorbă din popor

Afirmaţie corectă, eronată de foarte puţine ori

Nu eşti vinovat că la nevoie nu eşti săritor

Sufletul îţi suferă şi nu-l deschizi decât arareori.

Împrejurările te obligă să te schimbi conform lor

Uneori eşti milos sau chiar răutăcios alte ori

Consideră că a fi tu însuţi, bogat sau cerşetor

Este trofeu al celor aşa numiţi învingători.

Am fost o dată oameni....

Firul vieţii, deşi foarte subţire, s-a despicat în două

Cum a fost posibil ne e greu de înţeles chiar nouă

În două itinerare cu sensuri şi direcţii diferite

Care nici prin gândirea omenească nu mai pot fi unite.

Greutăţile ne fac să ne pierdem adevărata identitate

Ne transformă în mişcătoare păpuşi vii, fără suflet,

Urmând orbiţi inimi de gheaţă, uităm de caritate

Nobleţea şi vulgaritatea ca pisica şi căţelul în „duet”.

Preocupându-ne prea mult de lucrurile necesare

Uităm să mai fim oameni, ne afundăm în nepăsare

Şi când ne amintim de noi, cei plini de armonie

Ne plânge sufletul în noi de ce a fost şi de ce are să fie.

Poate..

Ce bine-i să fii om

Dar oare câţi suntem oameni?

Poate toţi, poate niciunul

Sau câţiva, să nu exagerez

Of! De-ai şti cât mi-e de dor

De viaţă nu de imitaţia asta

Da, viaţa, câţi ştiu ce e ea?

Poate toţi, poate niciunul

Milă de noi, silă de viaţă

Of lume, ah oameni morţi

Poate toţi, poate niciunul

E timpul să reînviem!