Gradina raiului

Nu de mult trăia o fată care obişnuia să picteze

Păduri de trandafiri se strădui să-ntruchipeze

Într-un tablou de ei intitulat «Grădina raiului»

Şi-a reuşit în ultima secundă dinaintea decesului.

Familia a jelit-o la fel prieteni şi necunoscuţi

Părinţii încă o mai plâng acasă, ba la mormânt

În capodopera de artă stau mici şi nevăzuţi

Îngeri ce înconjură faţa aflată în locaş sfânt

Durerea lor e prea mare ca să privească trandafirii

Care deşi doar pictaţi înfloresc, c-aşa e rostul firii

Şi mica pădurice de pe pânza albă s-a animat

Aroma rozelor din rai casa a-mparfumat.

Mirosul se-nteţea, devenind mereu mai aspru

Coloritul pânzei din alb se făcu albastru

Sărmana mamă de frică vru ajutor să cheme

Dar glasul îi pieri şi căută de ce să se rezeme.

Tabloul era viu şi prin urmare trăia şi fata

Nu lângă ai ei, ci în „Grădina raiului” din ramă

Bunul i-a luat viaţa, biata copilă, nevinovată,

Pe o petală din buchet apar cuvinte de aramă

Prin munca ei firea transmitea mesaj de bine

Era extraordinar să locuiască în locurile divine

Nu recunoştea, dar dorul de părinţi o ardea

Căci pe acea petală o lacrimă de sânge se vedea.

Până să înţeleagă mama tot ce s-a întâmplat

A trandafirilor pădure la loc s-a preschimbat

Un luminat chip de înger veghea şi zi şi noapte

Fiica-şi îngrijea părinţii şi de dincolo de moarte.