Firul vieţii, deşi foarte subţire, s-a despicat în două
Cum a fost posibil ne e greu de înţeles chiar nouă
În două itinerare cu sensuri şi direcţii diferite
Care nici prin gândirea omenească nu mai pot fi unite.
Greutăţile ne fac să ne pierdem adevărata identitate
Ne transformă în mişcătoare păpuşi vii, fără suflet,
Urmând orbiţi inimi de gheaţă, uităm de caritate
Nobleţea şi vulgaritatea ca pisica şi căţelul în „duet”.
Preocupându-ne prea mult de lucrurile necesare
Uităm să mai fim oameni, ne afundăm în nepăsare
Şi când ne amintim de noi, cei plini de armonie
Ne plânge sufletul în noi de ce a fost şi de ce are să fie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu